Cînd a intrat întîia oară în clasa de studii, era copleșit de emoții. Privirea îi zbura în toate direcțiile. Pentru un moment ceva i-a captivat atenția și el s-a oprit în loc. Era o fundiță mare de culoarea roz. Peste o clipă fundița s-a mișcat și spre el s-au ridicat doi ochi mari, cafenii...

Iurie Salimov și Elena Tcaci sunt doi îndrăgostiți, care privesc lumea de la înaltul zbor al iubirii ce i-a înălțat pe aripile de vînt spre un vîrtej de sentimente profunde. Acești doi tineri sunt într-o relație de aproape șase ani, dar s-au cunoscut încă de pe băncile școlii, cînd prin voia destinului, profesoara i-a așezat în aceeași bancă.  În decurs de șapte ani, cît Iurie a încercat să facă primul pas pentru a o cuceri pe Elena, încercînd de fiecare dată să-i atragă atenția copiind din caietul ei, ea l-a refuzat disprețuitor. ,,Unde s-a mai văzut atîta neobrăzare,, mărturisește ea, amintinduși cu zîmbet de acele clipe. ,,un băiat să copie de la o fată,,. ..În clasa a șaptea, Iurie pentru prima dată îi scrie Elenei o scrisoare de dragoste, în care recunoaște sentimentele copilărești ce îl măcinau. Dar și de data aceasta s-a ales cu un refuz. Cînd au mai trecut doi ani de iubire neîmpărtășită, și după clasa a noua Iurie a urmat-o pe Elena la același liceu, ea începuse să îl simpatizeze.  El nu mai era un băiețel cu ochi mari ce se ținea de ghidușii, acum o privea cu ochii unui băiat matur și hotărît de care ea își ascundea privirea, ca nu cumva el să ghicească gîndurile ei visătoare ce zburau spre el.

Era o zi frumoasă de primăvară cînd Elena, împreună cu cîteva prietene se îndreptau spre școală.  Aveau o evaluare foarte importantă în acea zi și au ajuns în curtea liceului mai curînd decît deobicei. A observat că colegii o urmăresc cu privirea și acest lucru i s-a părut straniu. Cînd a ridicat ochii spre peretele blocului central al liceului a încremenit. Cu litere mari și colorate era scris

 ,, Lenuța, Te Iubesc!!!,, iar mai jos era desenată o inimioară mare și roșie.  În acel moment inima Elenei s-a topit...

Iurie realiza că riscă foarte mult, și că pentru astfel de trucuri, direcția Liceului Mihail Viteazul, ar fi trebuit să îl exmatriculeze. De acestă pedeapsă l-a salvat, probabil, dragostea pe care acum o citea în ochii Elenei. Ziua de 9mai 2008, a fost ziua marcată din calendar a celor doi, ca fiind prima zi de cînd relația lor prindea culoare.

Dar cununa iubirii întrunește în ea și flori înțepătoare, astfel, după atîtea clipe frumoase au urmat momente grele pentru fiecare din ei. Finisarea liceului însemna pentru Elena un nou început, alături de mama ei într-o țară străină, departe de casă, deci, departe de unicul băiat ce a avut răbdarea să o cucerească și care însemna pentru ea un întreg univers. Iar cina romantică din ultima seră nu o mai putea opri din drum. Despărțirea a fost mai cumplită decît și-ar fi dorit ea, mai cumplită decît s-a așteptat el. Toate plimbările împreună și clipele în care nu se despărțeau unul de celălalt s-au transformat în rande-vous pe internet și discuții scurte la telefon. Pentru Iurie era cert că așa nu ma poate continua. Nu putea uita acea seară romantică din 14 februarie, de ziua îndrăgostiților, petrecută cu Elena într-un anturaj cu lumînări colorate, inimi decupate, șampanie și ciocolate...

,, Era ceva special...ceva ce nu aș putea descrie în cuvinte. Să o văd alături de mine, însemna să fiu luat în zbor pe aripi de vînt,, a specificat Iurie pentru Curierul de Hîncești. După ceva timp, cît au durat pregătirile actelor, Iurie a plecat spre îngerul său cu fundiță roz… avea de gînd să-i facă o mare surpriză, și tot ce a putut rosti cînd a revăzut-o aevea a fost ,, vrei să fii soția mea?,,.

Cînd Elena a pășit pragul școlii pentru prima oară a simțit o bucurie ascunsă, de parcă ceva important urma să se întîmple...La ușa clasei s-au auzit pași pe care abia îi putea desluși. Ea a ridicat încet capul și a zărit doi ochi întunecați ce o priveau printre genele dese ce semănau cu două aripi tremurînde...